Riscuri de mediu majore care ameninta marile proiecte imobiliare – Poluarile istorice

Vă vorbesc din experiență profesională proprie: a trata sau a nu trata cu maximă responsabilitate poluările istorice ale amplasamentelor destinate marilor proiecte imobiliare înseamnă a gestiona inteligent sau cu risc major milioane de euro.

În anul 2015, în România, autoritățile care răspund de protecția mediului și a cetățenilor nu mai pot fi păcălite la fel de ușor ca în urmă cu 20 de ani să emită avize și acorduri de mediu pe baza unor investigații superficiale sau tendențios făcute. Iar când, totuși, astfel de lucruri se întâmplă, intervine Garda de Mediu sau alt organism de control care descoperă neregulile și impune măsuri reparatorii.

Iar aceste măsuri reparatorii, când apar, înseamnă de cele mai multe ori, în materie de costuri financiare și de timp, adevărate cataclisme în economia proiectului.

Cunosc câteva astfel de cazuri și vă spun doar atât: milioane de euro cheltuite, în mod neprevăzut, cu lucrări de decontaminare sau remediere a amplasamentului și luni, dacă nu ani, de întârziere a finalizării investiției.

Prezentare riscuri de mediu in domeniul imobiliar: Poluarile istorice

Cu ceva timp în urmă am fost invitat de Camera de Comerț Româno – Britanică să susțin, în fața unei audienţe numeroase, formatǎ în principal din reprezentanţi ai firmelor din domeniul imobiliar dar şi din reprezentanţi ai firmelor de consultanţǎ şi avocaturǎ, o prelegere  referitoare la riscurile de mediu care ameninţǎ afacerile din domeniul real estate, cu un accent special pe poluǎrile istorice care pot afecta amplasamentele marilor proiecte imobiliare.

Vă dau linkul prezentării de atunci (Environmental Risks Associated to Property Transactions), adresându-le celor interesați invitația de a reflecta asupra următoarei întrebări: merită să economisești câteva zeci de mii de euro, renunțând la investigații de mediu esențiale pentru diagnosticarea corectă a calității amplasamentului, contra riscului de a plăti, ulterior, penalități și costuri de remediere de 100 de ori mai mari?

Întrucât în prezentarea originală am făcut unele ajustări, impuse de nevoia de actualizare a informației, mi-am permis să datez 2015 materialul pe care vi-l pun la dispoziție.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *