Directiva Cadru pentru Apa – Pilon pentru legislatia de mediu?

Ca urmarea a creșterii populației în ultimul secol, consumul de resurse naturale s-a mărit considerabil. Astfel, putem observa o creștere de până la șapte ori a consumului de apă în gospodării și nu numai.

În 1988, Comisia Europeană a luat hotărârea de a elabora o politică de referință în domeniul apei, denumită Directiva Cadru Apă. Această directivă urmărește protejarea și îmbunătățirea calității  tuturor  corpurilor  de  apă  (ape subterane,  ape  de  suprafaţă  interioare,  ape tranzitorii şi ape costiere) şi solicită ca toţi factorii socio-economici  să fie luați în considerare în vederea stopării deteriorării acestora.

Directiva cadru apă (DCA) este esențială pentru că protejează toate sursele de apă ale Europei, cum ar fi râurile, pâraiele, lacurile, zonele umede și apele subterane, dar și fauna și flora sălbatică pe care apele o adăpostesc

Care sunt de fapt obiectivele Directivei cadru pentru apa?

În contextul în care toată rețeaua de ape din cadrul Uniunii Europene (UE) se află sub o presiune tot mai mare și având în vedere creșterea continuă a cererii de apă de bună calitate în cantități suficiente pentru o serie întreagă de utilizări, obiectivul principal al acestei directive este de a proteja și a îmbunătăți calitatea apei.

Directiva cadru pentru apă vine și cu alte reglementări care au în vedere:

  • protejarea tuturor formelor de apă (de suprafață, subterane, apele stătătoare și de tranziție);
  • redresarea ecosistemelor din aceste ape și din jurul acestora;
  • reducerea progresivă a  poluării  apelor, cat si prevenirea acesteia;
  • garantarea utilizării resurselor disponibile de apa pe termen lung de către persoanele fizice și de către persoanele juridice.

Obligații pentru statele membre ale Uniunii Europene

Legislația în domeniul apei este esențială pentru că impune statelor membre  UE  o  serie  de  obligaţii privind protejarea tuturor sursele de apă ale Europei. Aceste obligații includ:

  • identificarea bazinelor de apă aferente teritoriului fiecărei țări
  • analizarea caracteristicilor acestora și realizarea unei evaluări economice a utilizării apei;
  • monitorizarea stării apei din fiecare bazin hidrografic
  • existența unui sistem de autorizare și înregistrare a prelevărilor şi  acumulărilor  de  apă pentru  protejarea  stării  ecologice  a apelor
  • realizarea unui plan de gestionare a bazinului hidrografic în vederea limitării poluării apelor, sporirii calitatii apelor subterane și conservarea zonele protejate;

Pe baza acestei directive cadru pentru apă și a tuturor reglementărilor care o însoțesc, firma de consultanță de mediu Auditeco oferă o analiză a sistemului de management a apelor la nivelul organizației. Această analiză include pe de o parte realizarea bilanțului cantitativ și calitativ al apelor, cu scopul de a identifica măsuri eficiente de îmbunătățire a calității apei și reducerea poluării, cât și elaborarea documentațiilor tehnice necesare obținerii Acordului de preluare a apelor uzate, respectiv a Avizului/Autorizației de Gospodărire a Apelor.

© AUDITECO GES S.R.L. - All Rights Reserved

Web Design by Danco Vision

ro_RORomanian