Ca urmarea a creșterii populației în ultimul secol, consumul de resurse naturale s-a mărit considerabil. Astfel, putem observa o creștere de până la șapte ori a consumului de apă în gospodării și nu numai.
În 1988, Comisia Europeană a luat hotărârea de a elabora o politică de referință în domeniul apei, denumită Directiva Cadru Apă. Această directivă urmărește protejarea și îmbunătățirea calității tuturor corpurilor de apă (ape subterane, ape de suprafaţă interioare, ape tranzitorii şi ape costiere) şi solicită ca toţi factorii socio-economici să fie luați în considerare în vederea stopării deteriorării acestora.
Un articol de Raluca SERBAN-VOINEA, Manager AUDITECO GES
Un rasarit de soare privit dintr-un satelit al N.A.S.A. (The National Aeronautics and Space Administration) ne arata ca cerul nu este atat de imens si fara limite cum il percepem noi de pe Pamant. Atmosfera este practic doar un strat de gaze care inconjoara planeta si care este tinut in loc de gravitatie, un strat foarte fin, daca il comparam cu Pamantul. Cerul nostru este acum un fel de cos de gunoi al civilizatiei noastre industriale, in care aruncam peste o suta de milioane de gaze cu efect de sera la fiecare 24 de ore. Cum afecteaza aceste gaze cu efect de sera atmosfera Planetei?
Un articol de Razvan Spiridon, Consultant de mediu AUDITECO GES
Pe fondul cresterii populatiei la nivel global, problema accesului la hrana este din ce in ce mai greu de gestionat, mai ales in tarile defavorizate din punct de vedere economic si social, unde nu exista o cultura a solului – „datator de viata si de roade”. Pe de alta parte, incalzirea climatica si impactul acesteia asupra componentelor mediului, respectiv targeturile companiilor economice din ce in ce mai ambitioase, amplifica si mai mult situatia deja complicata in care ne aflam in prezent, cand suprafete intinse de teren arabil din jurul centrelor urbane sunt ocupate de zone rezidentiale sau parcuri industriale.
AUDITECO GES, o importantă companie de consultanță și audit în domeniul protecției mediului pe piața din România, cu o activitate de peste 20 de ani, are plăcerea să anunțe că în noiembrie 2016 a devenit membra a prestigioasei organizații IEMA (Institute of Environmental Management and Assessment), una dintre cele mai mari asociații profesionale de specialiști în protecția mediului din Marea Britanie și întreaga lume, ce numără aproximativ 15.000 de membri la nivel mondial.
Schimbari majore privind certificarea cladirilor sustenabile din lume
Anul 2016 aduce schimbari majore privind certificarea cladirilor sustenabile din lume, inclusiv din România, avand in vedere ca cele mai populare metodologii de certificare – BREEAM si LEED – vor fi actualizate in acest an, potrivit unei analize realizate de BuildGreen.
Noua versiune BREEAM 2016 a fost recent lansata si intra efectiv in vigoare astazi, iar metodologia LEED v4 va fi lansata in luna noiembrie 2016.
Mai multe detalii, aflati aici, in articolul de pe www.green-report.ro.
Spectacol de flacari si lumini oferit de Vulcanul Etna
Vulcanul Etna a erupt din nou, creand un adevarat spectacol de flacari si lumini. Desi Institutul National pentru Geofizica si Vulcanologie din Italia a anuntat ca a fost o eruptie scurta, aceasta a fost foarte puternica. Cea ma violenta eruptie care a avut loc in ultimii 20 de ani.
Lava s-a intins pe o raza de 1 kilometru in jurul vulcanului, iar bucati de lava au putut fi vazute sarind chiar la o distanta de 3 kilometri. Din cauza cantitatilor mari de cenusa in Mesina, Sicilia si Calabria populatia a fost sfatuita sa stea in case, iar aeroportul a fost inchis.
Pe globul pamantesc, deserturile ocupa doua fasii late, la nord si la sud de Ecuator, in regiunea subtropicala dintre cele doua tropice.
Desertul Atacama este traversat de Tropicul Capricornului. Aparitia acestor benzi desertice paralele cu ecuatorul este datorata maselor de aer cald,care se ridica la mari altitudini in apropierea acestuia.
Centrul desertului Atacama este considerat de climatologi drep “pustiul absolut”, fiind probabil cel mai uscat loc de pe glob. De cand oamenii se ocupa cu masurarea cantitatilor de precipitatii,aici nu a cazut nici un strop de ploaie. Nu exista nici urma de plante sau de animale.
Da, peisaje de o frumusete iesita din comun, inspaimantatoare chiar prin ineditul lor, se gasesc si pe Terra.
Combinatiile de culori absolut uluitoare si neasteptate confirma, odata, faptul ca natura este un pictor cu o imaginatie fascinanta!
La granita dintre Etiopia si Eritreea, in desertul Danakil, se afla vulcanul Dallol. Relieful lui extraterestru aminteste de suprafata satelitului Io al planetei Jupiter. Structurat pe terese, el se gaseste la extremitate de nord a lacului salin Karoum, a carui sare este inca exploatata. O reinterpretare geologica a acestui vulcan lasa sa se inteleaga ca nu este vorba doar de o activitate pur vulcanica, dar si de fenomene complexe.
Pescuitul anual global se estimeaza la 100 milioane de tone. Cantitatile vor scadea semnificativ în curând deoarece doua treimi din resursele piscicole sunt deja supraexploatate.
Tonul cu înotatoare albastra, unul dintre cele mai importante tipuri de peste folosit pentru hrana, se afla în fata unui colaps ecologic. In largul coastei Canadei si în Marea Nordului, abundenta populatie de cod de odinioara aproape a disparut. Aceeasi soarta o are si codul din Marea Baltica. Cauzele principale ale declinului dramatic al resurselor piscicole sunt cotele de exploatare excesive si braconajul. O amenintare reala este dragarea. Pentru ca pestii din apele adânci nu se pot reproduce în numar suficient din cauza conditiilor de viata dificile, multe specii vor disparea în curând. In plus, navoadele gigantice ale vaselor de pescuit prind fara discemamânt toate animalele din calea lor, pe masura ce strabat apele marilor.
In cadrul sistemului ecologic planetar, prezenta apei este conditia indispensabila vietii, iar pentru societatea umana ea reprezinta acea resursa naturala de care depinde orice domeniu al activitatii economice.
Într-un mediu natural din ce în ce mai imprevizibil, fenomene ca seceta, inundațiile, contaminarea resurselor de apă sau încurajarea unui consum eficient în vederea protejării resurselor la nivel global, sunt tratate cu prioritate de către autorități și alți factori implicați, lucru dovedit de multitudinea de programe/proiecte lansate și de valoarea fondurilor alocate în acest sector la nivel mondial.