Apa – apă pentru viaţă, apă pentru dezvoltarea omenirii, apă pentru sănătatea oamenilor şi a mediului înconjurător

In cadrul sistemului ecologic planetar, prezenta apei este conditia indispensabila vietii, iar pentru societatea umana ea reprezinta acea resursa naturala de care depinde orice domeniu al activitatii economice.

Într-un mediu natural din ce în ce mai imprevizibil, fenomene ca seceta, inundațiile, contaminarea resurselor de apă sau încurajarea unui consum eficient în vederea protejării resurselor la nivel global, sunt tratate cu prioritate de către autorități și alți factori implicați, lucru dovedit de multitudinea de programe/proiecte lansate și de valoarea fondurilor alocate în acest sector la nivel mondial.

La nivel național eforturile se concentrează pe investiții în modernizări și extinderi ale infrastructurii deja existente, cu scopul îmbunătățirii calității apei și asigurării accesului la serviciile de apă și apă uzată pentru un număr cât mai mare de consumatori.

In abordarea AUDITECO GES, optimizarea managementului apelor la nivelul organizatiilor se bazeaza pe aplicarea principiilor dezvoltarii durabile si a celor mai bune tehnici disponibile. Optimizarea managementului apelor are ca scop identificarea celor mai eficiente solutii de reducere a consumului de apa si a concentratiilor de poluanti in apele uzate evacuate.

AUDITECO GES va propune o analiza a sistemului managementului apelor la nivelul organizatiei focalizata pe:

  • Realizarea bilantului cantitativ si calitativ al apelor, in scopul identificarii celor mai eficiente masuri de imbunatatire a managementului apelor, respectiv micsorarea consumului de resurse si reducerea continutului de poluanti din apele uzate;
  • Evaluarea tehnica si financiara a alternativelor de imbunatatire a managementului apelor;
  • Elaborarea documentatiei tehnice pentru obtinerea Acordului de preluare a apelor uzate;
  • Elaborarea documentatiei tehnice pentru obtinerea Avizului/Autorizatiei de Gospodarire a Apelor;
  • Realizarea studiilor hidrogeologice.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *