Category Archives: Auditeco GES

Cat de „verde” este un automobil electric?

Un articol de Mihai Iosif, Consultant principal AUDITECO GES

In aceasta primavara am avut ocazia sa testez doua automobile “verzi” produse de catre BMW: BMW i3 si BMW i8. Daca BMW i8 este un hibrid plug-in cu valente de super-masina, fratele mai mic i3 este un model 100% electric. Cu un motor electric de aproape 170 CP, o autonomie de pana la 160 km si un design cel putin interesant, BMW i3 este un automobil care impresioneaza chiar si la o prima analiza. Dupa cativa kilometri parcursi la volanul sau, timp in care te bucuri de acceleratia surprinzatoare, sistemul de regenerare al energiei care de multe ori elimina nevoia de a utiliza franele si emisiile zero de dioxid de carbon, realizezi ca i3 este un partener agil si “verde” in traficul aglomerat din oras.

Dar cat de “verde” este de fapt un automobil electric? Si ce automobile pot fi considerate autovehicule electrice?

O sa incep prin a raspunde la cea de-a doua intrebare. De la introducerea lor pe piata si pana in prezent au fost dezvoltate patru mari categorii de automobile ce utilizeaza inclusiv sau exclusiv motoare electrice pentru propulsie: automobile hibride conventionale, automobile hibride plug-in, automobile exclusiv electrice si automobile cu celule de hidrogen. In continuare voi prezenta pe scurt modul de functionare al acestor vehicule.

Automobilele hibride conventionale

Au un motor termic (plus rezervorul de combustibil aferent) si un motor electric (plus acumulatorii electrici aferenti). Intreaga energie necesara motorului electric este produsa prin arderea de combustibili fosili (benzina sau motorina) in motorul termic. Din acest motiv, automobilele hibride conventionale nu sunt considerate vehicule electrice.

Automobilele hibride plug-in

Au de asemenea doua motoare, unul electric si unul termic. Spre deosebire de hibridele conventionale, acumulatorii ce furnizeaza energia motorului electric sunt incarcati „la priza” cu electricitate provenita din reteaua electrica, automobilele de acest tip putand fi considerate vehicule electrice.

Automobilele exclusiv electrice

Utilizeaza unul sau mai multe motoare electrice alimentate de un set de acumulatori, care la randul lor sunt incarcati „la priza” din reteaua electrica sau din statii speciale de incarcare.

Automobilele cu celule de hidrogen

Utilizeaza de asemenea unul sau mai multe motoare electrice, dar se diferentiaza de automobilele exclusiv electrice prin modul in care acumulatorii sunt incarcati. Astfel, energia electrica ce alimenteaza acumulatorii provine din procesul de conversie al hidrogenului in electricitate prin reactia chimca pe care o are cu oxigenul. Hidrogenul gazos necesar reactiei este stocat sub presiune intr-un rezervor al automobilului. Deoarece sunt propulsate integral de electricitate, aceste automobile sunt si ele considerate vehicule electrice.

Si acum sa revenim la intrebarea initiala, al carui raspuns poate parea surprinzator la o prima vedere: un automobil electric este la fel de „verde” ca sursa de energie electrica ce il alimenteaza. Si de aici lucrurile devin putin mai complicate.

Astfel, conform unui articol publicat pe pagina web a Scientific American, un automobil exclusiv electric precum Nissan Leaf genereaza jumatate (100 g CO2/mila) din cantitatea de emisii de gaze cu efect de sera generata de un automobil hibrid conventional precum Toyota Prius, in cazul in care cele doua automobile sunt utilizate intr-o zona in care predomina energia electrica produsa din resurse regenerabile. Balanta se inclina usor in favoarea automobilului hibrid conventional atunci cand cele doua automobile sunt utilizate in zone in care majoritatea productiei de energie electrica este bazata pe arderea carbunilor. Estimarile arata ca in zonele in care energia electrica este produsa exclusiv prin arderea combustibililor fosili un automobil electric poate genera pana la 300 g CO2/mila, cu 50% mai mult decat un automobil hibrid conventional, care functioneaza cu benzina.

UCS (Union of Concerned Scientists) a realizat o analiza comparativa intre emisiile de gaze cu efect de sera generate pe durata unui ciclu de viata („cradle to grave”) de un automobil clasic pe benzina sau motorina si cele generate de un automobil exlusiv electric.

Rezultatele acestei analize au evidentiat urmatoarele aspecte:

  • Construirea unui automobil exclusiv electric cu autonomie medie (135 km) genereaza emisii de gaze cu efect de sera cu aproximativ 15% mai mari, decat in cazul unui autovehicul clasic de dimensiuni similare. Procentul creste la 68% in cazul unui automobil exclusiv electric cu autonomie mare (400 km). Acest fapt se datoreaza acumulatorilor litiu-ion cu care sunt echipate automobilele exlusiv electrice, pentru producerea carora se consuma cantitati mari de resurse naturale si energie. Prin urmare cu cat automobilul va avea mai multi acumulatori, cu atat emisiile de gaze cu efect de sera asociate construirii lui vor fi mai mari decat in cazul unui automobil clasic de dimensiuni similare.
  • In perioada de operare a automobilului exclusiv electric, in functie de autonomie si zona in care acesta este condus, emisiile suplimentare de gaze cu efect de sera aferente construirii sunt compensate dupa o perioada de 6 – 18 luni de operare. Emisiile aferente perioadei de operare a unui automobil exlusiv electric vor depinde de eficienta autovehiculului si de sursa de energie electrica ce alimenteaza acumulatorii. In medie, pana la la sfarsitul perioadei de operare, un automobil exlusiv electric va genera cu aproximativ 50% mai putine gaze cu efect de sera, decat echivalentul sau pe benzina sau motorina.
  • Casarea ambelor tipuri de automobile genereaza aproximativ aceeasi cantitate de gaze cu efect de sera, respectiv mai putin de o tona de CO2, avand in vedere ca acumulatorii litiu-ion pot fi reutilizati sau reciclati (mai multe detalii aici).

reutilizare acumulatori

O comparatie similara realizata de UCS intre un automobil cu celule de hidrogen si un automobil clasic, a evidentiat ca in medie, emisiile de gaze cu efect de sera generate de un automobil cu celule de hidrogen sunt cu 30% mai mici decat cele aferente unui automobil clasic, chiar si in situatia in care hidrogenul este generat prin convertirea gazului natural in hidrogen si dioxid de carbon (metoda utilizata cel mai frecvent). Aceasta valoare poate creste atunci cand hidrogenul este extras prin metode care genereaza emisii mai mici de gaze cu efect de sera, cum este de exemplu procesul de electroliza a apei utilizand energia electrica din surse regenerabile.

Incotro ne indreptam?

Eu vreau sa cred ca industria auto se intreapta cu pasi din ce in ce mai mari catre un viitor „verde”. Tot mai multi producatori auto construiesc modele hibride sau 100% electrice, iar cererea pentru aceste tipuri de automobile este in continua crestere. Cea mai buna dovada in acest sens este numarul de rezervari facute pentru Tesla Model 3. Automobilul va fi livrat clientilor incepand cu a doua jumatate a lui 2017, dar au fost  platite deja 373.000 de avansuri de rezervare in valoare de 1000 $ fiecare, doar in perioada 31 martie – 15 mai 2016.

Producatorii auto ofera, cererea din partea populatiei este in crestere, iar tehnologiile de productie a acumulatorilor si hidrogenului devin din ce in ce mai eficiente si mai curate. Ramane doar ca mixul de energie electrica ce alimenteaza aceasta industrie sa fie alcatuit in preponderenta din energie provenita din surse regenerabile.

Despre evolutia industriei energiilor regenerabile vom discuta insa intr-un articol viitor.

Republica Moldova: cateva consideratii privind legislatia de mediu

Un articol de Sorin Nastase, Manager AUDITECO GES

Acest articol este o prezentare a unor consideratii generale privind cadrul legislativ si practicile privind protectia mediului din Republica Moldova, rezultate din experienta recenta a autorului. Observatiile au fost facute in urma documentarii pentru realizarea unor audituri de conformare legislativa de mediu si de tip due diligence intreprinse in aceasta tara in perioada 2012-2015.

Desi printre cel mai putin dezvoltate din Europa, economia Republicii Moldova a avut o tendinta relativ constanta de crestere in perioada 2008-2014 (1), fara fluctuatii negative semnificative in perioada crizei economice globale si cu o orientare mai pronuntata catre cadrul economic si legislativ al Uniunii Europene.

Prima experienta de lucru in Republica Moldova a avut loc in anul 2012; obiectivul a fost realizarea unui audit de conformare legislativa de mediu pentru o companie industriala multinationala ce opera la granita cu Romania. Pregatirea auditului a fost la acea data relativ usoara, intrucat actele normative din domeniul protectiei mediului nu erau foarte numeroase (i.e. nu mai mult de 25-30 de titluri relevante), mai cu seama prin comparatie cu abundenta reglementarilor din Romania.

Cadrul legislativ moldovenesc privind protectia mediului este compus din coduri si legi (legislatie orizontala), hotarari de Guvern si ale Parlamentului (legislatie specifica, reglementari), acte departamentale si interne.  Multe dintre titlurile consultate au fost adoptate in anii `90 si amendate ulterior. Dupa parcurgerea actelor normative in vigoare in 2012 se putea observa ca exista un cadru legal care trata la nivel general temele de protectia mediului, dar nu existau suficiente reglementari specifice pentru temele importante (e.g. standarde privind calitatea apelor de suprafata si subterane, standarde consolidate privind calitatea solului). Noi acte normative au fost adoptate ulterior, incepand cu anul 2013, precum cele referitoare la standardele de calitate a apelor de suprafata si subterane (2013) sau la evaluarea impactului asupra mediului (2014),

In linii mari, se pot constata in prezent cateva practici, cerinte si angajamente esentiale incluse in legislatia moldoveneasca de mediu in vigoare:

Principii generale si strategii privind protectia mediului

Prima lege privind protectia mediului a fost adoptata in anul 1993 si amendata ulterior. In prezent, cadrul legal specific se afla intr-un proces de adaptare care are la baza o strategie nationala pentru protectia mediului adoptata in anul 2014 pentru perioada 2014-2023, care prevede actiuni pentru armonizarea legislatiei nationale de mediu cu teme-cheie din legislatia europeana, respectarea angajamentelor internationale la care Republica Moldova a aderat, precum si insusirea principiilor dezvoltarii durabile si exploatarii rationale a resurselor.

Aderarea la conventii, protocoale si reglementari internationale

Republica Moldova este parte a unor importante acorduri internationale privind protectia mediului. Au fost transpuse in legislatia nationala prevederi pentru substante ce diminueaza stratul de ozon (ODS), schimbari climatice, poluanti organici persistenti, precursori ai drogurilor, transportul transfrontalier de deseuri, biodiversitate, precum si prevederi ale unor directive ale Uniunii Europene – precum cele referitoare la bifenilii policlorurati (PCB).

Autorizarea de mediu si evaluarea impactului asupra mediului

Pentru activitatile care „influenteaza sau pot influenta starea mediului inconjurator si/sau prevad folosirea resurselor naturale” (acestea sunt nominalizate de legislatia in vigoare) este obligatorie efectuarea unei „expertize ecologice de stat”. Expertiza se realizeaza de catre autoritatea pentru protectia mediului (i.e. Inspectoratul Ecologic de Stat, prin intermediul Agentiilor Ecologice sau Inspectiilor Ecologice subordonate). Procesul se incheie prin eliberarea unei Autorizatii pentru emisii de poluanti in atmosfera din surse fixe de poluare si/sau a unei Autorizatii de folosinta speciala a apei (e.g. exploatarea directa a resurselor de apa). Aceste autorizatii se prezinta sub o forma succinta (1-2 pagini, spre deosebire de cele mult mai cuprinzatoare emise in Romania) si nu cuprind informatii privind procese tehnologice, monitorizari, raportari sau obligatii legale (lucru care, in opinia autorului, poate reduce constientizarea obligatiilor specifice ce revin titularului unei activitati). Pentru autorizatiile de emisii se aplica valori de „emisii limitat admisibile”, calculate de la caz la caz in baza surselor de emisii existe pe un amplasament si a concentratiilor maxime admisibile aprobate pentru zona amplasamentului.

Procedura de evaluare a impactului asupra mediului se desfasoara similar cu cea aplicabila in Uniunea Europeana (printr-o lege publicata in anul 2014), pentru categorii de proiecte nominalizate si cu implicarea publicului interesat.

Protectia apelor de suprafata si subterane

Au fost adoptate in anul 2013 standarde privind calitatea apelor de suprafata si subterane, sub forma de valori limita, inclusiv pentru contaminanti precum hidrocarburi din petrol, unii solventi clorurati, pesticide, metale si metaloizi.

Protectia calitatii solului si remedierea calitatii terenurilor

Exista un „Cod al subsolului” si prevederi generale privind obligatia reabilitarii terenurilor afectate de activitati de exploatare sau de alte activitati potential poluatoare, legislatia specifica este concentrata in general pe activitati agricole si de exploatare a resurselor minerale; nu exista o reglementare cuprinzatoare pentru valori limita sau valori de prag pentru contaminanti in sol, cu exceptia unor valori limita pentru concentratii de metale grele cu referire la masuri de protectie in cadrul practicilor agricole. Probabil reglementari mai specifice vor aparea in viitor.

Gestionarea deseurilor

Exista unele cerinte explicite privind colectarea selectiva a deseurilor, desi in practica au fost observate dificultati ale companiilor de a gasi operatori autorizati pentru preluarea separata a deseurilor, in special pentru deseurile periculoase; se estimeaza ca aceasta situatie se poate imbunatati odata cu implementarea unor sisteme integrate de gestionare a deseurilor pe teritoriul tarii.

Domeniul protectiei mediului in Republica Moldova va beneficia de o atentie tot mai mare in perioada urmatoare, mai cu seama ca rezultat al adaptarii cadrului legal la cerintele europene. Cu toate ca s-ar putea afirma ca relativa slaba dezvoltare industriala a tarii si urbanizarea redusa nu genereaza o presiune sensibila pentru inasprirea rapida a reglementarilor si controlului in domeniul protectiei mediului, schimbarile pozitive generate de aceste procese de transformare si adaptare pot crea oportunitati pentru viitorul apropiat.

Economia circulara si conceptul „Cradle-to-Cradle”

Un articol de Raluca Serban-Voinea, Manager AUDITECO GES

“BUILD UPON este cel mai mare proiect de colaborare din lume pe tema renovarii cladirilor si aduce laolalta peste 1000 de organizatii din 13 tari, care se vor reuni in cele peste 80 de evenimente organizate in perioada 2016 – 2017.

Acest proiect isi propune sa creeze o revolutie de renovare in toata Europa, ajutând tarile sa livreze strategii pentru renovarea cladirilor existente, pâna la 30 aprilie 2017, termenul limita al UE. Aceste strategii sunt critice pentru reducerea consumului de energie al Europei, reducerea efectelor schimbarilor climatice, precum si pentru crearea unor cladiri care sa ofere o inalta calitate a vietii pentru toata lumea.” http://buildupon.eu/ro/despre-noi/.

BUILD UPON este organizat de 3 Consilii de Cladiri Verzi din toata Europa si este coordonat de Consiliul pentru Cladiri Verzi din Spania, cu sprijinul World Green Business Council.

Evenimentul Economia circulara in Sectorul Cladirilor

Consiliul Roman pentru Cladiri Verzi in parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor au organizat pe 23 mai 2016 evenimentul Economia circulara in Sectorul Cladirilor la care AUDITECO GES a avut placerea sa participe. Acest eveniment a avut un invitat special, dl. Steven Beckers, arhitect acreditat “Cradle-to-Cradle”.

Participarea Auditeco GES la eveniment

Am avut onoarea onoare sa il cunosc pe Steven, care are un CV impresionant: este presedintele Implementation Centre for Circular Economy, partener fondator si CEO la Lateral Thinking Factory; sprijina proiecte in conformitate cu principiile Economiei Circulare / Cradle to Cradle ™ (C2C), printr-o retea multidisciplinara de experti internationali, ce includ autorii C2C, Dr.Michael Braungart si arhitectul William Mc Donough; fost partener Art & Build Architects, selectat de catre Greenpeace pentru sediile lor centrale de la Bruxelles si de catre Consiliul Europei, a primit premiile BEX, MIPIM, LEAF si RICS, implicat in proiecte de dezvoltare urbana de 15 hectare in Gennevilliers, Franta si 30 de hectare de regenerare urbana Waterwalk in Bruxelles, co-fondator al BIGH (Building Integrated Greenhouses), care promoveaza Aquaponic Urban Farming si productia de alimente in cladiri, conforma cu conceptul de Economie Circulara.

Steven a prezentat proiecte de la re-dezvoltari urbane de o scara foarte mare pana la renovari de cladiri de dimensiuni reduse. A prezentat si notiunea de “cladire care produce” (productive buildings), intrucât aceste cladiri produc resurse alimentare, energie, aer curat, biodiversitate, bunastare sociala, o combinatie sigura pentru viitor, totodata creand baza pentru o economie sustenabila.

Ce este economia circulara?

Economia circulara este noul model de economie ce conserva resursele, in timp ce permite o dezvoltare sigura  si controlata  a activitatilor noastre. “Cradle-to-Cradle” este conceptul care se afla la baza Enonomiei Circulare. Obiectivul atelierului de lucru a fost de a defini ce fel de Impact Pozitiv putem crea, valorificând ceea ce stim, ceea ce am mostenit dar si noile tehnologii inovatoare promovate de acest concept. Impactul Pozitiv al Economiei Circulare va fi prezentat punând accent pe proiectele de renovare, dar va include si unele referinte la proiecte noi construite. Mai multe informatii despre conceptul de „Cradle to Cradle” aici: http://www.c2ccertified.org/

Ce fac orasele pentru a se adapta la schimbarile climatice?

Un articol de Raluca Serban-Voinea, Manager AUDITECO GES

Vremurile se schimba. Vremea se schimba. Orasele se schimba?

Rapoartele Agentiei Europeane de Mediu evidentieaza ca provocarile cu care se confrunta orasele europene au crescut in ultima vreme din cauza schimbarilor climatice. Valuri de caldura si seceta, incendii de vegetatie, precipitatii mai frecvente sau inundatii sunt cateva dintre provocarile cu care se confrunta acestea. Marirea capacitatii de adaptare a oraselor este cheia prin care se micsoreaza vulnerabilitatea lor la riscurile legate de schimbarile climatice.

Multe municipalitati nu cunosc faptul ca exista programe cu finantare europeana si consultanta disponibila in Europa pentru realizarea unor astfel de planuri de actiune.

In 2014 Directoratul General „Politici Climatice” din cadrul Comisiei Europene a lansat, ca parte a Strategiei de Adaptare la Schimbari Climatice, initiativa Mayors Adapt – The Covenant of Mayors’ Initiative on Adaptation to Climate Change http://mayors-adapt.eu/about/about-the-consortium/. Atenuarea schimbarilor climatice si adaptarea infrastructurii si a politicilor la efectele schimbarilor climatice sunt elemente esentiale in construirea unor orase durabile. Initiativa Comisiei Europene ofera un cadru necesar autoritatilor locale pentru a actiona in acest sens. De asemenea, exista finantare disponibila din partea UE prin programul LIFE 2014-2020, care include un sub-program dedicat actiunilor de adaptare la schimbari climatice.

Un numar de 5.958 de primarii ale unor orase au aderat la Mayors Adapt. Lista lor completa o gasiti aici: http://www.covenantofmayors.eu/about/signatories_en.html. Rotterdam, Londra, Copenhaga, Bratislava, Almada, Bologna sunt cateva exemple de municipalitati care au facut progrese in reducerea vulnerabilitatii lor la riscurile legate de schimbarile climatice si au elaborat unele dintre cele mai bune strategii de adaptare la aceste schimbari si unele dintre cele mai eficiente planuri locale de actiune.

Desi in Romania exista localitati precum Aiud, Alba Iulia, Cugir, Miercurea Ciuc care au aderat la Mayors Adapt, in Bucuresti, orasul care este din plin afectat de efectele schimbarilor climatice, doar Primaria Sectorului 1 a facut demersurile necesare pentru a adera la Mayors Adapt. De asemenea, orasele mari precum Constanta si Iasi nu se regasesc pe aceasta lista. Municipiul Bucuresti nu are pana in prezent o strategie pentru a se adapta la schimbarile climatice, desi in ultimii ani fenomene extreme de la seceta prelungita sau precipitatii torentiale au afectat acest oras.

Se estimeaza ca Rotterdam va fi unul din orasele foarte afectate de efectele schimbarilor climatice. Municipalitatea a elaborat Climate Change Adaptation Strategy prin care se propun solutii concrete de combatere a acestor efecte. Abordarea sa s-a axat pe incheierea unui parteneriat cu institutii de cercetare pentru a evalua zonele din oras care sunt cel mai puternic afectate si gasirea unor solutii punctuale pentru a rezolva problemele existente, cum ar fi plantarea de copaci sau ridicarea unor diguri de protectie. Principalele amenintari identificate au fost: cresterea nivelului marii, precipitatii intense, niveluri mai scazute sau mult mai ridicate ale raurilor, seceta prelungita.

Mai multe detalii despre metodele practice pe care le-au folosit orasele europene in lupta cu efectele schimbarilor climatice le voi detalia intr-un articol viitor.

Simpozionul “Eficienta energetica si energii regenerabile in infrastructura romaneasca: productia de energie”

Eficienta energetica si energii regenerabile in infrastructura romaneasca: productia de energie

Un articol de Raluca SERBAN-VOINEA, Manager AUDITECO GES

La data de 12 aprilie 2016 Camera de Comert si Industrie Romano-Germană (AHK Romania), reprezentantul oficial al economiei germane în România a organizat Simpozionul “Eficienta energetica si energii regenerabile in infrastructura romaneasca: productia de energie” in cadrul Hotelului International din Bucuresti.

Simpozion

Auditeco GES a participat la eveniment

AUDITECO GES  a avut onoarea de a participa la acest eveniment, la care au fost prezenti peste 250 de invitati, majoritatea oameni de afaceri din cadrul industriei energetice. Printre speakeri s-a numarat si dl. Dr. Emil Calota, din partea Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei care a avut o prezentare referitoare la tranziţia sectorului de energie din România.

Solutii si tehnologii de ultima ora

O serie de companii din Germania din domeniul energiei regenerabile au prezentat solutii si tehnologii de ultima ora referitoare la unitatile de cogenerare, termoficare si refrigerare, precum si la unitatile de stocare a energiei etc. Prezentarile lor pot fi gasite aici.

Prima Conferinta de Diplomatie Economica din Romania organizata de Bursa Romana de afaceri

Business-Diplomacy-Romania-Bucharest-conference

Prima Conferinta de Diplomatie Economica din Romania

Un articol de Oana BUHAN-IONESCU, Senior Manager in cadrul companiei AUDITECO GES

In data de 29 martie 2016 Bursa Romana de Afaceri a organizat prima Conferinta de Diplomatie Economica din Romania intr-o locatie eleganta din Bucuresti, Hotelul Grand Continental.

BURSA ROMÂNĂ DE AFACERI este prima şi cea mai complexă platformă de intermediere şi consultanţă în afaceri din România cu acces la piaţa internaţională, parteneri de afaceri, investitori străini, oportunităţi de afaceri, care facilitează internaţionalizarea companiilor româneşti, investiţiile private de capital, realizarea de parteneriate de afaceri, joint-ventures în ţară şi în străinătate, dezvoltarea şi/sau restructurarea afacerilor, vânzarea şi cumpărarea de afaceri la cheie.

Auditeco GES a participat la acest eveniment special

AUDITECO GES a avut deosebita placere de a participa la acest eveniment special, care a abordat o tema actuala, insa putin abordata in mediul de afaceri din Romania: conceptul de Business Diplomacy (Diplomatie economica), ca generator de predictibiltate, stabilitate si continuitatte a business-ului in mediul de afaceri global al secolului XXI.

In contextul globalizarii afacerilor si al luptei pentru piete si clienti, decidentii din afaceri trebuie sa isi gaseasca noi metode si tehnici de a reusi. Tehnicile exclusiv utilizate pana de curand doar de diplomatii de cariera pentru a rezolva si negocia probleme de stat sunt astazi folosite de oamenii de afeceri de succes pentru a-si atinge obiectivele si rezolva problemele. Pentru a minimiza riscurile si proteja interesele pe poete, companiile trebuie sa isi dezvolte competente interne pentru crearea, cultivarea si managemetul relatiilor de nivel inalt cu factorii guvernamentali si neguvernamentali sofisticati, influenti si relevanti pentru activitatea companiei.

Programul conferintei

Conferinta a fost sustinuta de 5 speakeri cu experienta deosebita in business si diplomatie: Shaun RIORDAN – diplomat de cariera britanic, autor al cartii „Noua Diplomatie”, Valentin PREDA – Presedintele Bursei Romane de Afaceri, Sergiu CELAC – fost ambasador al Romaniei in Marea Britanie, Mihai IONESCU – secretarul general al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR) si Dumitru MIRON – Prof. Univ. Dr. in cadrul Facultatii de Relatii Internationale (ASE), fost Secretar de Stat in cadrul Ministerului Educatiei. Acestia au detaliat provocarile la care sunt supuse afacerile internationale, vazute din perspectiva mixta a Diplomatului in Afaceri, necesitatea abilitatilor de a identifica, cultiva si intretine relatii cu persoane cheie din mediile relevante pentru a intra pe pietele internationale, precum si importanta networking-ului geostrategic pentru deschiderea de noi piete si stabilirea unor mecanisme de protectie a afacerii.

Programul conferintei a inclus si o interventie inedita: Ambasadorul Romaniei in Australia si Noua Zeelanda, Excelenta Sa Doamna Nineta Barbulescu a intrat live prin skype, si a prezentat modul cum Ambasadorii Romaniei peste hotare sprijina internationalizarea companiilor romanesti.

Un element important ce trebuie punctat este initiativa Bursei Romane de Afaceri lansata la aceasta conferinta de a crea o Academie de Diplomatie Economica ce va oferi cursuri de perfectionare in acest domeniu.

Mai multe informatii despre acest eveniment puteti citi aici.